Contul Cetățeanului

Instrument pentru facilitarea digitalizării

Cetățeni
Guvernanță
Economie

Introducere

În contextul digitalizării, administrația va aduce în online mare parte a procedurilor, iar Contul Cetățeanului (CC) oferă o soluție simplă de unificare a acestora, în beneficiul cetățeanului.

CC este gândit ca un cont unic personal, instrument ce oferă cetățenilor posibilitatea de a accesa în mod integrat toate serviciile primăriei (sau altor instituții) de care aparțin.

Detalii tehnice

Soluția aleasă

Parteneriatul Public-Privat pentru internetul viitorului a fost lansat în 2011 de Comisia Europeană, ca parte a Agendei Digitale 2021. Rezultatul tehnologic al acestui parteneriat este FIWARE, un framework open source ce are ca scop accelerarea dezvoltării de soluții smart.

Misiunea comunității FIWARE este “construirea unui ecosistem sustenabil de platforme, accesibile public în mod gratuit, pentru dezvoltarea de noi aplicații smart în sectoare multiple.”

Una din componentele acestui framework este Managerul de identitate (Identity Manager), care oferă servicii precum:
• accesul utilizatorilor la rețelele, servicii și aplicații, printr-o autentificare securizată (prin protocolul OAuth 2.0)
• managementul utilizatorilor
• asigurarea confidentialității și securității datelor personale
• conectarea cu cont unic pe mai multe aplicații

În plus, asigură autorizarea serviciilor externe să acceseze date personalizate stocate într-un mediu securizat, cu acordul utilizatorului ale cărui date sunt preluate.

Utilizând această soluție finanțată și promovată la nivel european, am adaptat-o nevoilor identificate în contextul Administrațiilor Publice din România și am creat Contul Cetățeanului, un instrument care să încurajeze și să faciliteze atât digitalizarea administrației publice, cât și încurajarea cetățenilor să apeleze la servicii online, nu doar în perioade de criză.

1 https://www.fi-ppp.eu/
2 https://www.fiware.org/about-us/ accesat la 4/08/2020

Beneficii

Pentru administratorii de instituții publice:

• Posibilitatea de integrare a oricărei aplicații (atât din instituție, cât și externă) cu CC.

• Posibilitatea de a defini o aplicație – stabilirea descrierii (functionalitățile incluse și utilitatea acestora), determinarea câmpurilor pentru colectarea datelor necesare, definirea și managementului utilizatorilor, cu stabilirea tipurilor de acces și restricții, personalizarea cu însemnele instituției.

• Punem la dispoziție un SDK (software development kit) pentru reintegrarea din javascript a aplicația setată.

Pentru cetățeni:

• Crearea de cont personal unic în relația cu administrația în aplicația CC prin simpla validare a adresei de email introduse
• Completarea progresiva a datelor (se cer doar informatiile de care este nevoie pentru aplicațiile asociate contului la momentul respectiv)
• Vizualizarea listei de aplicații disponibile – oferite de instituția publică
• Conectarea la aplicațiile dorite prin intermediul CC (logarea cu aceleași credentiale pentru toate aplicațiile)
• Editarea informațiilor din profilul online
• Securitatea datelor introduse
Integrarea conturilor deja existente pe aplicațiile asociate cu CC
• Control asupra datelor împărțite cu fiecare aplicație în parte
• Posibilitatea de a modifica oricand lista de aplicații asociate contului (și de a opri integrarea și furnizarea datelor către orice aplicație, fără a le afecta pe celelalte)
• Eliminarea completării repetitive a formularelor și încărcării documentelor de bază prin precompletrea cu informațiile care au fost deja setate anterior
• Logarea/delogarea simplă de pe toate aplicațiile cu care utilizatorul și-a asociat contul